Peste 6.000 de ţigarete ascunse în bagajele unei femei

Peste 6.000 de ţigarete ascunse în bagajele unei femei

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit peste 6.000 de ţigarete în bagajele personale ale unei femei, cu cetăţenie română, pasageră într- un autocar.

În data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 12.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Maria M., în vârstă de 45 de ani, cetăţean român, pasageră într-un autocar marca Mercedes.

În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit ascunse şi nedeclarate în bagajele personale ale Mariei M., 6.400 ţigarete diferite mărci cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare de 1.424 lei în vederea confiscării şi sancţionarea persoanei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.