Peste 600 de amenzi aplicate și 40 de permise suspendate de polițiștii botoșăneni în primele zile ale anului

Peste 600 de amenzi aplicate și 40 de permise suspendate de polițiștii botoșăneni în primele zile ale anului

Peste 400 de poliţişti au fost la datorie, în primele zile ale anului, acţionând suplimentar faţă de dispozitivul zilnic. În perioada 31 decembrie 2013 – 5 ianuarie2014, poliţiştii au constatat peste 70 de infracţiuni şi au aplicat 601 sancţiuni contravenţionale.

În primele zile ale anului, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, precum şi cei de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi-au continuat acţiunile de menţinere a ordinii şi liniştii publice.

În perioada 31 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, poliţiştii au constatat 73 infracţiuni (33 de natură judiciară, 16 la regimul rutier, 12 prevăzute de Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, precum şi alte 12 fapte de natură penală), dintre care 38 în flagrant. Pentru abaterile de natură contravenţională, poliţiştii au aplicat 601 sancţiuni (între care 178 la Legea nr.61/1991 şi 404 la regimul circulaţiei pe drumurile publice), în valoare totală de 128.125 lei.

Totodată, în întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă, poliţiştii rutieri au desfăşurat 28 de acţiuni destinate fluidizării traficului rutier şi prevenirii evenimentelor rutiere grave. În cazul a 39 de conducători auto s-a luat măsura complementară a suspendării dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Nu au fost înregistrate evenimente rutiere soldate cu decese.

Poliţiştii au asigurat ordinea şi liniştea publică în cazul a 19 manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, focuri de artificii, etc.) şi au intervenit la peste 330 de sesizări ale cetăţenilor.

Întrucât în perioadele 06-08 ianuarie 2014 şi 12-14 ianuarie 2014 credincioşii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul, respectiv Anul Nou, iar în zilele de 06 şi 07 ianuarie 2014, Biserica Ortodoxă Română organizează manifestări religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, conducerea IPJ Botoşani a dispus menţinerea dispozitivelor suplimentare, în scopul asigurării şi menţinerii pe mai departe a unui climat de siguranţă publică.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.