Peste 370 de sancțiuni contravenționale în cea de-a doua zi a acţiunii „BLOCADA”

Peste 370 de sancțiuni contravenționale în cea de-a doua zi a acţiunii „BLOCADA”

Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, Poliţia Română, în perioada 3 – 5 septembrie a.c., continuă acţiunea „Blocada” în județele limitrofe frontierele României cu statele non-UE, cu participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor de la graniţă, ale judeţelor din vecinătatea acestora, precum şi de la secţiile regionale de poliţie transporturi.

În cea de-a doua zi a acţiunii, polițiştii botoşăneni au constatat 20 de infracțiuni și au aplicat peste 370 de sancțiuni contravenționale.

În judeţ, în urma celor 13 acţiuni desfăşurate, la care au participat peste 200 de poliţişti, au fost constatate 20 de infracţiuni, dintre care 2 de natură judiciară, 17 economico-financiare, şi o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere.

Polițiștii au desfăşurat 218 controale la unităţi comerciale şi 4 percheziţii domiciliare.

Poliţiştii rutieri au instituit 8 filtre, iar în urma verificărilor efectuate a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în cazul a 8 conducători auto.

Pentru abaterile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 376 sancţiuni, în valoare totală de 132.990 lei.

Dintre acestea, 43 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 126 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar alte 27 sancţiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Cele mai multe sancţiuni, respectiv 180, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 dintre acestea fiind pentru consum de alcool şi 65 pentru viteză excesivă.

Ca măsuri complementare, au fost confiscate 945 pachete de ţigarete. Valoarea totală a bunurilor confiscate este de peste 39.700 lei.

Exemple:

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au identificat, în urma efectuării a 4 percheziţii domiciliare, cantitatea de 871 pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina şi 38 litri de alcool a cărui provenienţă nu a putut fi stabilită (PET-urile neavând aplicate etichete sau banderole fiscale).

De asemenea, au fost găsite şi indisponibilizate sume de bani în monedă românească şi valută ( peste 17.000 lei şi 520 euro ), despre care existau indicii că ar proveni din comercializarea ilegală de ţigarete şi alcool de provenienţă străină.

Activităţile s-au desfăşurat la imobile aparţinând unei femei de 42 ani din comuna Mileanca, judeţul Botoşani şi respectiv o femeie de 50 ani din oraşul Darabani, judeţul Botoşani.

În cauză se desfăşoară cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.