Nova Apaserv: Apel la responsabilitate privind creșterea semnificativă a consumului de apă
Peste 3.000 de lei amendă pentru un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor
La data de 26 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 294B, în comuna Dobârceni, au efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase, pentru un autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ un kilometru, acesta fiind oprit în fața unui imobil.
În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, un tânăr de 31 de ani, din aceeași localitate.
La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele prevăzute de lege, acesta a declarat că nu le are asupra sa.
Pe timpul dispunerii măsurilor legale, tânărul nu a cooperat cu polițiștii și nu a respectat indicațiile repetate ale acestora de a rămâne lângă autoturism.
Pentru abaterile constatate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3.442 de lei, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor rutieri, lipsa documentelor obligatorii și lipsa trusei medicale.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor rutieri.
Polițiștii acționează pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru protejarea tuturor participanților la trafic, iar cetățenii au obligația de a respecta semnalele și indicațiile acestora.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.