„Surprize” la control: țigări și alcool, confiscate de polițiștii de frontieră
Permis de conducere fals cumpărat cu 200 de euro, descoperit la PTF Racovăț
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie română și ucraineană, asupra căruia a fost depistat la control un permis de conducere fals.
În data de 16 iulie a.c., în jurul orei 16.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un bărbat, în vârstă de 27 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană.
Având suspiciuni cu privire la persoana în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităților ucrainene, cu datele de identificare ale posesorului.
Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
Tânărul a declarat că în urmă cu două săptămâni i-a fost reținut permisul în Ungaria pentru depășirea vitezei legale și a apelat la un cetățean ucrainean care i-a procurat un permis fals, contra sumei de 200 de euro.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.