Pericol în trafic, îndepărtat de către polițiștii de frontieră din Dorohoi

Pericol în trafic, îndepărtat de către polițiștii de frontieră din Dorohoi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au sancționat penal un bărbat care conducea un ansamblu auto, fără a deține permis de conducere.

În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localității Cristinești, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu auto, înmatriculat în țara noastră, condus de către un bărbat, cetățean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că nu deține un astfel de document, aspect confirmat și de verificările efectuate în bazele de date.

În cauză colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care vor fi dispuse.

Stirea anterioara

Cosmin Andrei: „Votați candidații PSD la Parlament pentru investițiile din municipiu: Șoseaua nouă de Centură, Drumul expres Botoșani-Suceava, Stadionul, creșe și locuințe pentru tineri”

Stirea Urmatoare

Ziua ANOFM sărbătorită la Botoșani - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.