Sancțiuni aplicate de jandarmi pentru încălcarea prohibiției la pescuit
Percheziții la Ștefănești! Bunuri în valoare de 12.000 de lei identificate și ridicate de polițiști
La data de 20 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la proprietățile unei persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă calificată și trafic de produse sau substanțe toxice, în localitatea Ștefănești.
În cadrul perchezițiilor efectuate, la locațiile vizate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care interesează cauza, printre care : inscrisuri, acte contabile, etichete contrafăcute, cantitatea de 50 litri de insecticid, în valoare de 12.000 lei.
În fapt, în perioada 2024-2025, acesta ar fi achiziționat substanțe interzise folosite în agriculură, de la cetățeni străini, ulterior, le-ar fi comercializat în România, încasând sume de bani pe care nu le-a declarat pentru a fi impozitate.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă calificată, trafic de produse sau substanțe toxice, falsul în înscrisuri oficiale, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și contrafacerea unei mărci, punerea în circulație a unor astfel de produse, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
Totodată, polițiștii au organizat o acțiune pentru siguranța rutieră, în localitatea Ștefănești, iar în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 20 de persoane și oprite pentru verificare, 20 de autoturisme.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei, fiind retras și un certificat de înmatriculare.
Dintre sancțiuni, 3 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007 privind perioadele de conducere și pauzele conducătorilor auto.
La activități am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.