Percheziții DIICOT în Botoșani, într-un dosar de trafic de migranţi. Gruparea, finanţată în Turcia!

Percheziții DIICOT în Botoșani, într-un dosar de trafic de migranţi. Gruparea, finanţată în Turcia!

Procurorii DIICOT Arad împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad efectuează un număr de 25 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Botoșani, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Timiș, in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de migranți, pe relația Turcia – România – Ungaria.

In cauza exista suspiciunea rezonabila ca pe parcursul anului 2016, membrii grupului au introdus  fraudulos în țară, în mai multe rânduri, peste 100 de migranți – cetățeni sirieni, irakieni, turci, afgani și marocani – pe care, ulterior, au încercat să îi treacă de asemenea fraudulos peste frontiera româno-maghiară, destinația finală fiind Germania.

Pe parcursul activităților investigative au fost interceptate 5 transporturi de migranți, într-unul din cazuri fiind depistate, ascunse într-o autocisternă, 42 de persoane, dintre care 18 minori. Finanțarea activităților grupului infracțional a avut loc in Turcia.

În cauză s-au emis mandate de aducere pentru un număr de 20 de persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Direcția Operațiuni Speciale.

La activități participă și polițiști de la inspectoratele de poliție județene Arad și Timiș, inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră Oradea și Timișoara și jandarmi.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.