Percheziții de amploare la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Percheziții de amploare la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

 

Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat în această dimineaţă, cinci percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.

Astăzi, 17 februarie 2015, pentru probarea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, poliţiştii din cadrul I.P.J Botoşani – Secţia Rurală 1 Botoşani şi Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au pus în executare cinci mandate de percheziţie.

Activităţile s-au defăşurat simultan la imobile din localităţile Răuseni, judeţul Botoşani şi Călugăreni, judeţul Suceava.

Doi bărbaţi (ambii în vârstă de 28 de ani) sunt bănuiţi că, în perioada ianuarie – februarie 2015, au desfăşurat activităţi de procurare, deţinere, depozitare, transport şi comercializare de ţigarete provenite din contrabandă.

În urma activităţilor desfăşurate la locuința unuia dintre suspecţi ( în localitatea Călugăreni, judeţul Suceava), poliţiştii au identificat şi ridicat 11.800 ţigarete (590 pachete) cu timbru de acciză Republica Ucraina.

De asemenea, la un punct de lucru aparținând unei societăţi comerciale din comuna Răuseni, judeţul Botoşani a fost găsită cantitatea de 17 litri băuturi alcoolice pentru care nu existau documente legale de proveniență.

În cauză continuă cercetările, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.