Opt permise de conducere reținute de în urma unei acțiuni a polițiștilor rutieri

Opt permise de conducere reținute de în urma unei acțiuni a polițiștilor rutieri

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune vineri, 14 ianuarie 2022, în municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept. 

Astfel, în urma activităților desfășurate au fost au verificate peste 50 de autovehicule, dintre care 16 de transport public de persoane și au fost legitimate 68 de persoane. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 5800 de lei, dintre care 8 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 4 pentru oprire neregulamentară. 

De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Stirea anterioara

Fermierii își pot depune cererile de plată pentru ajutorul de la stat. Documentele trebuie depuse până la finalul lunii ianuarie

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.