Operațiunea Jupiter la Botoșani – produse contrafăcute confiscate de polițiști
Operațiunea Jupiter la Botoșani – produse contrafăcute confiscate de polițiști
În cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Copălău, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locația vizata, au fost descoperite şi indisponibilizate 482 de articole de îmbrăcăminte, accesorii și jucării ce poartă semnele unor mărci înregistrate cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Valoarea acestora a fost estimată la 117.104 lei. Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea menționată mai sus, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.