O minoră şi un tânăr depistaţi la volan fără a deţine permis de conducere

O minoră şi un tânăr depistaţi la volan fără a deţine permis de conducere

Poliţiştii rutieri din localitatea Flămânzi, au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autovehicul (înmatriculat în Bulgaria), marți, 26 august 2014, în jurul orei 00:30, care rula pe strada General Mihai Cucu, din localitate.

Conducătorul auto a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea și abandonând în cele din urmă autoturismul pe un teren din satul Poiana, oraș Flămânzi, județul Botoșani.

Cercetările efectuate de poliţişti au condus la identificarea unui tânăr de 21 ani, din localitatea Flămânzi, ca fiind principalul bănuit că ar fi condus autoturismul. Acesta nu posedă permis de conducere.

S-a procedat la indisponibilizarea autoturismului în vederea continuării cercetărilor; în cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În aceeași zi,  în jurul orei 21:00, a fost depistat în trafic, pe  strada Țarina din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, un autoturism condus de o adolescentă de 17 ani, din localitate.

În autoturism se afla în calitate de pasager, un tânăr de 20 de ani, din localitatea Flămânzi, stabilindu-se că acesta i-a încredințat vehiculul conducătoarei auto.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea revede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care se ştie că nu posedă permis.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.