Mascații au tăbărât peste evazioniști. Percheziții în două orașe și o comună din județ

Mascații au tăbărât peste evazioniști. Percheziții în două orașe și o comună din județ

Ieri, 24 noiembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalității economice și cei de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au efectuat nouă percheziţii, într-o cauză privind săvârşirea de infracţiuni din sfera evaziunii fiscale.

În vederea probării activităţii infracţionale în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat nouă percheziţii domiciliare.

Percheziţiile s-au desfăşurat simultan, la imobile din municipiul Botoşani, comuna Mihai Eminescu, oraşul Flămînzi şi oraşul Bucecea.

Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoşani, bănuit că, în perioada 01.01.2014 – 31.10.2016, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a tuturor operaţiunilor comerciale efectuate, s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului urmează a fi cuantificat de către organele fiscale. În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe documente de evidenţă contabilă, înscrisuri şi alte mijloace de probă, precum şi  peste 350.000 de lei. Pentru suma de bani, nu au putut fi prezentate documente legale de provenineţă, existând indicii că aceasta ar proveni din activitatea infracţională.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.