La volanul unui ansamblu rutier neasigurat şi cu permisul suspendat

La volanul unui ansamblu rutier neasigurat şi cu permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră un tânăr care conducea un ansamblu auto, care nu figura ca fiind asigurat, iar dreptul de conduce era suspendat.

În data de 05 februarie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din țară, la volanul unui ansamblul rutier format din cap-tractor și o remorcă, înmatriculate în România, un cetățean român, în vârstă de 30 de ani.

La solicitarea colegilor noștri a documentelor necesare trecerii frontierei, bărbatul a prezentat și un permis de conducere emis de autoritățile din România, valabil pentru categoriile AM, B, B1, C1, C, BE, C1E, CE.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, din data 08.11.2023, iar ansamblul rutier nu figurează ca fiind asigurat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Conform prevederilor legale tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Stirea anterioara

Bărbat reținut pentru trei infracțiuni de furt, comise în aceeași zi pe raza municipiului Dorohoi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.