Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice constatate flagrant de către poliţişti

Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice constatate flagrant de către poliţişti

Sâmbătă, 24 septembrie, în jurul orei 11.10, a fost oprit în trafic, în localitatea Cătămărăşti-Deal, comuna Mihai Eminescu, autoturismul condus de I. Ionuţ de 24 ani, din municipiul Botoşani.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoană care nu posedă permis de conducere.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.50, a fost depistat pe DN 29 C, în comuna Mihai Eminescu, autoturismul condus de G. Constantin de 31 ani, din municipiul Botoşani. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se continuă cercetările față de G. Constatin sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legal admisă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Botoșănenii invitați la vernisajul expoziției de grafică Biserici şi mănăstiri din Moldova medievală

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.