Încă doi șoferi beți scoși din trafic de către polițiștii botoșăneni

Încă doi șoferi beți scoși din trafic de către polițiștii botoșăneni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit miercuri 28 septembrie, pentru control, în comuna Adășeni, un tractor neinregistrat, condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Adășeni.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiuniilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit, miercuri 28 septembrie, pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Stirea anterioara

Lucian Trufin: „Senatul susține activitățile agricole, prin plafonarea prețului la energia furnizată fermelor și operatorilor din industria alimentară”

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.