Fapta bună i-a adus un dosar penal

Fapta bună i-a adus un dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean ucrainean, asupra căruia a fost depistat la control un permis de conducere fals.

În data de 16 iulie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie R. Ucraina, în vârstă de 30 de ani. 

Având suspiciuni cu privire la persoana în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit asupra tânărului un permis de conducere cu însemnele autorităților ucrainene, care nu îi aparținea. 

Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat polițiștilor că a primit documentul de la o persoană din Cernăuți, cu rugămintea de a fi dus în Germania, unde urma să fie înmânat unui cetățean ucrainean, fără a avea cunoștință că documentul este fals total.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani!

Stirea Urmatoare

„Surprize” la control: țigări și alcool, confiscate de polițiștii de frontieră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.