Elev din Dorohoi lovit de un tânăr după ce a ieșit de la liceu. Jandarmii au găsit făptașul
Elev din Dorohoi lovit de un tânăr după ce a ieșit de la liceu. Jandarmii au găsit făptașul
În ziua de luni, 06 octombrie, în jurul orei 14.30, un echipaj de jandarmerie, care acționa pentru siguranța școlară în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, a fost informat de un elev în vârstă de 15 ani cu privire la faptul că a fost lovit cu pumnul în zona feței de un bărbat, cu puțin timp în urmă, după un conflict spontan izbucnit pe strada Dimitrie Pompeiu.
Jandarmii, care anterior au supravegheat tranzitul elevilor navetiști în autogara din localitate, în vederea prevenirii faptelor antisociale care i-ar putea afecta, au procedat rapid la căutarea agresorului, după ce acesta plecase de la locul incidentului.
Agresorul, un bărbat în vârstă de 20 de ani, a fost depistat în scurt și a fost recunoscut de elevul lovit, care îi reținuse semnalmentele.
În prezența părinților elevului, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, faptă pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă.
Actele de sesizare vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în vederea continuării cercetărilor.
Recomandăm celor implicați sau care observă astfel de incidente să rețină cât mai exact semnalmentele agresorului și să solicite intervenția forțelor de ordine în cel mai scurt timp, în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.