Dosar penal pentru un botoșănean după ce a intrat într-un bar cu certificatul verde al unui prieten

Dosar penal pentru un botoșănean după ce a intrat într-un bar cu certificatul verde al unui prieten

Jandarmii botoșăneni i-au întocmit unui bărbat în vârstă de 30 de ani, sâmbăta seară, 28 noiembrie 2021,  actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

Bărbatul a fost depistat de un echipaj de jandarmerie într-un bar de pe Calea Națională, în apropierea Stadionului municipal Botoșani, iar în momentul legitimării și verificării certificatului verde a ieșit la iveală o neconcordanță, în sensul în care certificatul verde nu îi aparținea.

Pus în fața faptului împlinit, bărbatul a recunoscut că certificatul verde prezentat pe smartphone este al unui prieten, fără a face precizări privind circumstanțele în care a ajuns în posesia acestuia.

Conform prevederilor art.326 din Codul Penal, declararea necorespunzătoare a adevărului,  în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Aceeași faptă, săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Actele procedurale întocmite  de jandarmi vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

Șapte bărbați urmăți penal după ce au fost descoperiți într-o mașină în timp ce se drogau

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.