Dorohoian reținut pentru evadare

Dorohoian reținut pentru evadare

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au emis luni 12 decembrie, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de evadare.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, deși se afla sub măsura arestului la domiciliu, din luna noiembrie 2022, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, având obligația de a nu părăsi domiciliul, a fost identificat de către polițiști, pe raza municipiului Dorohoi.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

Stirea anterioara

Șoferi băuți sau fără permis prinși de polițiști la volan

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.