Dorohoian arestat pentru furt calicficat

Dorohoian arestat pentru furt calicficat

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul I.P.J. Botoşani faţă de V. NICU de 38 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.

Acesta este suspectat de săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat, constând în aceea că în zilele de 19.10.2011 şi respectiv 01.11.2011 a sustras de la două minore din municipiul Botoşani (fiecare în vârstă de 8 ani) câte o pereche de cercei din aur.

Bărbatul aborda victimele pe stradă (la ore când acestea veneau de la şcoală), purta diverse discuţii cu acestea, astfel încât să le câştige încrederea, convingându-le apoi să-i dea bijuteriile. Astăzi, 03 noiembrie a.c., suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.