Doi tineri reținuți de polițiști pentru tâlharie și lipsire de libertate

Doi tineri reținuți de polițiști pentru tâlharie și lipsire de libertate

La sediul Secției de Poliție Rurală nr. 1 s-a prezentat joi 21 februarie 2013, Gheorghe S., de 50 ani, din comuna Mihai Eminescu, care  a sesizat faptul că a fost tălhărit şi agresat la o stână de pe raza comunei Răchiţi.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că in cursul zilei de 19.02.2013, S. Dumitru, care lucra la stâna lui I. Luigi împreună cu soția și fiul său,  a plecat din acest loc și l-a rugat pe Gheorghe S. să meargă în cursul zilei de 21.02.2013  la acea stână pentru a-i aduce acasă pe fiul și soția sa.

În acest context, Gheorghe S. s-a deplasat în data de 21.02.2013 la stână, fiind întâmpinat de trei ciobani, Titel A. de 31 ani, din comuna Manolesa, D. Iulian D. de 34 ani, din comuna Radauti Prut și M. Vasilică M. de 29 ani, din comuna Radauti Prut.

Gheorghe S. a fost agresat de cei trei ciobani, iar în timpul agresiunii i-a fost sustras telefonul mobil.

De asemenea, poliţiştii au constatat că, în data de 19.02.2013,  în timp ce D. Gheorghe ,  de 49 ani, din comuna Unțeni, se deplasa pe DN 29 către localitatea de domiciliu, a fost oprit de  A. Titel, care, sub amenințarea cu acte de violență, l-a luat pe acesta la stână, unde l-a agresat și l-a legat pentru câteva ore de un scaun, iar în cursul zilei de 20.02.2013 l-a determinat să presteze diferite munci în cadrul stânii.

În cauză , poliţiştii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi au dipus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore  față  de M. Vasilică sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie și față de A. Titel cu privire la comiterea infracțiunii de lipsire de libertate.

În data de 22.02.2013 cei doi vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de arestare preventivă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.