Descinderi de amploare într-un dosar de contrabandă cu ţigări, prejudiciul estimat fiind de 3,5 milioane de euro

Descinderi de amploare într-un dosar de contrabandă cu ţigări, prejudiciul estimat fiind de 3,5 milioane de euro

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava  împreună cu ofiţeri de poliție judiciară   din cadrul  Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Suceava, Bacău, Iași, Mureș, Brașov, București şi Ploiești şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii  Botoșani,  Vaslui,  Bistrița Năsăud, Harghita,  Covasna,  Ilfov şi Vrancea, au efectuat la data de 25.05.2015 un număr de 70 percheziţii domiciliare pe raza județelor Suceava, Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Brașov, Mureș, Prahova, Ilfov și a municipiului București,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional  organizat specializat în contrabanda cu ţigarete.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014,  pe raza municipiului Fălticeni și a zonelor limitrofe s-au constituit trei grupuri infracționale organizate,  în scopul săvârșirii  infracțiunii de contrabandă, prin achiziționarea, depozitarea, transportul și vânzarea unor cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, cunoscând că acestea au fost introduse în mod ilegal pe teritoriul României, pentru obținerea de beneficii materiale.

S-a reţinut că unul dintre  grupurile infracționale organizate au desfășurat activități infracționale și cu țigarete de proveniență comunitară (Grecia) care au fost introduse pe teritoriul României, prin Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu.

În urma documentării activității infracționale a rezultat că liderii grupurilor infracționale organizate coordonau achiziționarea de țigarete de proveniență extracomunitară de la furnizorii de pe raza județului Suceava  care își aveau domiciliile în zona adiacentă frontierei româno-ucrainene. Ulterior, membrii grupurilor infracționale organizate identificau cumpărători de pe raza județelor Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Braşov, Mureş, Prahova, şi din municipiul Bucureşti, care sprijineau grupul infracțional organizat, prin asigurarea pieței de desfacere a țigaretelor provenite din contrabandă.

Transporturile cu țigarete se efectuau între orele 18.00 si 08.00, fiind folosite drumuri puțin circulate, persoanele care asigurau traseul de deplasare efectuând măsuri de contrafilaj pentru a identifica dacă transportul este supravegheat de organele de poliție.

Din probele administrate în cauză a rezultat că ţigaretele erau transportate cu diferite mijloace de transport,  înmatriculate  în alte judeţe ale ţării sau în străinătate, având spaţii special amenajate, pentru disimularea ţigaretelor, scrie btonline.ro.

Beneficiarii ţigaretelor achitau liderii grupului infracţional organizat sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora, fie prin intermediul persoanelor trimise în momentul livrării ţigaretelor, fie folosind sisteme de transfer din cadrul staţiilor PECO, apelându-se pentru trimiterea/ridicarea banilor la diverse persoane pentru a ascunde expeditorul/destinatarul real al acestor sume de bani.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este în cuantum de peste  3.500.000 euro.

La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial  Suceava vor fi aduse, în vederea audierii,  un număr de 44 persoane.

Suportul de specialitate  tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă şi  Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.J.J. Suceava, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, I.P.J. Suceava – S.A.S., I.P.J. Botoșani – S.A.S., I.P.J. Neamț – S.A.S., I.P.J. Bistrița-Năsăud – S.A.S., I.P.J. Iași – S.A.S.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

Noutăți despre drumul Botoșani-Ștefănești cerute la fața locului de prefectul Dan Nechifor - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.