Depistat la volan de polițiștii de frointieră dorohoieni, deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce

Depistat la volan de polițiștii de frointieră dorohoieni, deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autovehicul, deşi nu deţine permis de conducere.

În data de 23 martie 2021, în jurul orei 17.35, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Dersca, județul Botoşani, un autovehicul marca Mercedes Sprinter, condus de C.M. în vârstă de 51 de ani. 

Cu ocazia controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că bărbatul  nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Stirea anterioara

„EU SUNT PENTRU CĂ NOI SUNTEM!” - Zilele Asistenței Sociale - 2021

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.