Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care conducea un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În data de 25 octombrie a.c., in jurul orei 19.00, petimpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca - I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Stânca – județul Botoşani, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă, condus de un bărbat în vârstă 43 de deani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere pe care nu se afla inscripționată şi categoria necesară conducerii ansamblului rutier respectiv.

În cauză colegii noștri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unuivehicul de către o persoană cu permis de conducerene corespunzător categoriei vehiculului respectiv.

Stirea anterioara

Activități de pregătire profesională a polițiștilor botoșăneni - FOTO

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.