Delapidare de 230.000 euro la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani

Delapidare de 230.000 euro la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul Teritorial Suceava au dispus vineri trimiterea în judecată a nu mai puţin de zece persoane acuzate că sunt implicate într-o delapidare de peste 800.000 de lei (aproximativ 230.000 de euro) la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Pe lista inculpaţilor daţi pe mâna judecătorilor de procurorii anticorupţie se numără fostul manager economic al unităţii de parchet botoşănene, Dorina Avătavului, dar şi un fost consilier superior, Lucian Şovan.

Ceilalţi opt inculpaţi sunt administratorii unor firme botoşănene, care, cu ajutorul primilor doi, au subţiat bugetul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Potrivit procurorilor DNA, ilegalităţile s-au petrecut în perioada ianuarie 2007 – martie 2009, când managerul economic pe atunci, Dorina Avătavului, a angajat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în achiziţii fictive de bunuri, prin semnarea a 393 de comenzi către mai multe societăţi comerciale.

Practic, managerul economic a aprobat tranzacţii fictive de fel de fel de bunuri, de la piese de schimb pentru autoturisme din dotarea Parchetului ori calculatoare la materiale de curăţenie sau consumabile pentru imprimante ori copiatoare. Bunurile respective nu au mai ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, însă contravaloarea lor a fost plătită din bugetul unităţii de Parchet, cu aprobarea managerului economic.

Din banii Parchetului, 40% luau patronii de firme, 60% ajungeau în buzunarul celor doi funcţionari

Pentru a înţelege cum funcţiona afacerea ilegală de la Parchetul din Botoşani, exemplificăm cu cazurile unora dintre administratorii de firme trimişi în judecată.

Liviu Botuşan, administrator la SC Elvicom SRL Botoşani, în perioada ianuarie 2007 – martie 2009, a dat curs solicitării lui Lucian Şovan, consilier superior pe atunci la Parchet, şi a emis acestuia nu mai puţin de 154 de facturi fiscale şi două bonuri fiscale fictive, în valoare de 327.410 lei, suma fiind achitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Procurorii DNA susţin că Botuşan şi-a reţinut 40% din banii viraţi de Parchet, iar diferenţa a predat-o consilierului superior pentru a o împărţi cu managerul economic.

Acelaşi scenariu şi în cazul Doinei Portariuc, administrator la SC Pagepa SRL Botoşani, care a emis 67 de facturi fiscale fictive în valoare de circa 148.500 de lei.

Stanciu Cristin, administrator la SC Cordun SRL Botoşani, a emis, tot pe aceeași filieră, 97 de facturi fiscale fictive, în valoare de aproape 184.000 de lei. Şi-a reţinut doar 25% din banii primiţi de la Parchet, iar restul a fost împărţit între cei doi funcţionari.

Ceilalți administratori de firme aflaţi pe lista inculpaţilor în acest dosar sunt Iulian Nica (Oti Computers SRL), Corneliu Buiciuc şi Abel Buiciuc (SC Comandi SRL), Silvia Scipcă (SC Portas SRL) şi Lotică Afrăsinei (SC Clio SRL).

Sursa: Monitorul de Suceava

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.