Cultură de cannabis, descoperită într-un sat din Iaşi

Cultură de cannabis, descoperită într-un sat din Iaşi

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi au descoperit o cultură de cannabis într-un lan de porumb, situat pe terenul din spatele unei case din satul Cucova, comuna Strunga, judeţul Iaşi.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, două femei şi un bărbat au fost reţinuţi în acest caz, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Anchetatorii susţin că bărbatul s-a ocupat de obţinerea seminţelor de cannabis, după care, împreună cu cele două femei, a înfiinţat cultura într-un lan de porumb din spatele unei case, care aparţine uneia dintre femei. Cultura a fost îngrijită de toţi trei, fiind atent supravegheată.

De asemenea, inculpaţii au stabilit că la momentul ajungerii la maturitate să recolteze plantele pe care trebuiau să le usuce şi ulterior să le valorifice pe piaţa ilicită prin intermediul unor persoane neidentificate din municipiul Sibiu.

Luni, organele de poliţie din cadrul BCCO, în baza mandatelor de percheziţie domiciliară, au pătruns în imobilul situat în satul Cucova şi i-au prins în flagrant pe cei trei în timp ce recoltau plantele de cannabis.

Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare în podul casei au fost identificate 28 de plante de cannabis sativa. De asemenea, pe terenul pe care fusese înfiinţată cultura de cannabis, au mai fost identificate cinci plante de cannabis sativa.

Procurorii au cântărit plantele de cannabis şi a reieşit cantitatea de 79,8 kg (masă brută). Suportul de specialitate al acţiunii a fost asigurat de Serviciul de Operaţiuni Speciale Iaşi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.