Cu aburii alcoolului în cap, a pierdut controlul volanului și a lovit o mașină parcată regulamentar

Cu aburii alcoolului în cap, a pierdut controlul volanului și a lovit o mașină parcată regulamentar

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, duminică 19 iulie, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Națională din municipiu a avut loc un accident de circulație. 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Națională, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a acroșat un alt autoturism care era parcat pe margina părții carosabile. 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Stirea anterioara

Un alt șofer beat a fost surprins în trafic de polițiștii din Botoșani

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.