Cercetată în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată

Cercetată în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au identificat pe raza municipiului Botoșani, miercuri 23 mai 2013, autoturismul condus de A. MIRELA de 36 ani, din comuna Lunca, judeţul Botoşani, în autoturism aflându-se şi L. GICĂ de 59 ani, din municipiul Botoșani.

Efectuând controlul autovehiculului, poliţiştii au depistat cantitatea de 1.210 pachete țigarete de proveniență Republica Moldova, pentru care cei doi nu au putut prezenta documente justificative.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de A. MIRELA și L. GICĂ, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată prin colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prejudiciul estimat, cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea faptei, fiind de 13.342 lei.

Totodată, față de A. MIRELA s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul folosit la transportarea acestora, în valoare de 7.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul IPJ Botoşani.

În cauză se continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, precum și în scopul identificării altor persoane implicate.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

A început Săptămâna Patimilor! Este total interzis în Lunea Mare! Cele mai importante tradiții

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.