Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră

Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unei tinere din R. Moldova o carte de identitate românească falsă. Aceasta intenţiona să folosească documentul în Italia, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

În ziua de 09 august a.c, în jurul orei 08.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova, ce efectua o cursă spre Italia, cetăţeanul din R. Moldova G. M., în vârsta de 30 de ani. La controlul specific, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită asupra tinerei, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia acesteia.

În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au observat că documentul descoperit asupra persoanei în cauză nu îndeplinește condițiile de formă ale unui document original, acesta fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânăra a declarat că a procurat documentul de la o altă persoană, în schimbul sumei de 500 de euro, fiindu-i necesar pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă în Italia.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Alertă! Autoritățile locale au cerut verificarea tuturor mașinilor la intrările în județul Botoșani

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.