Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră botoşăneni

Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră botoşăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, în borseta căruia a fost descoperită o carte de identitate falsă.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autocar care circula pe ruta Praga-Chișinău, cetățeanul din R. Moldova G.V., în vârstă de 47 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată  din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, într-o borsetă ce aparținea lui G.V., o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe aceasta fiind imprimată propria fotografie.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui conaţional, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei de 150 de euro și că urma să folosească documentul în Franța.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Stirea anterioara

Pompieri botoşăneni avansaţi în grad, de Ziua Naţională a României 2020 - FOTO

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.