Botoșani: Șofer prins în timp ce conducea mașina, fiind sub influența cannabisului

Botoșani: Șofer prins în timp ce conducea mașina, fiind sub influența cannabisului

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoşani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, luni 25 noiembrie, pe strada Nicolae Sofian din municipiu, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din localitatea Avrămeni.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind negativă. De asemenea, el a fost testat şi cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţa cannabis. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, conform prevederilor legale.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.