Botoșăneni, culegători de fructe de pădure ziua, hoţi după lăsarea întunericului

Botoșăneni, culegători de fructe de pădure ziua, hoţi după lăsarea întunericului

Doi minori de etnie romă, unul în vârstă de 14 ani şi unul de 15 ani, au comis mai multe furturi în municipiul Vatra Dornei, după ce au ajuns în zonă într-un grup de culegători de bureţi şi de fructe de pădure.

Minorii au fost probaţi în comiterea a trei fapte de furt după ce Poliţia municipiului Vatra Dornei a organizat joi o razie în trei locaţii unde sunt găzduiţi culegătorii, recuperând şi parte din bunurile sustrase.

Unul dintre minori, cel de 14 ani, domiciliat în Vicovu de Sus, a fost găsit de poliţie în cadrul raziei efectuate, în timp ce celălalt, cu domiciliul în comuna Bucecea, judeţul Botoşani, era deja plecat din zonă.

Unul dintre furturile comise de minori are un prejudiciu mare, pe lângă paguba în sine autorii provocând şi distrugeri. Autorii au pătruns într-o casă în construcţie, de unde au furat întreaga ţeavă de cupru de la instalaţia de căldură, valoarea pagubei fiind estimată la 7.000 de lei.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava „cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca cei doi să fie supuşi şi expertizei neuro-psihiatrice pentru stabilirea discernământului”.

Sursa: Monitorul de Suceava

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.