Botoșănean predat autorităților germane pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru furt

Botoșănean predat autorităților germane pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru furt

Un tânăr, de 34 de ani, din orașul Bucecea a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri, de la poarta Penitenciarului Botoșani, de unde a fost pus în libertate, la data de 14 septembrie a.c., după executarea unei pedepse cu închisoarea,  pentru a pune în executare un alt mandat de arestare, emis de autoritățile din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt în legătură cu pagube materiale”.

Fapta acestuia constă în aceea că, în anul 2018, împreună cu alte două persoane, ar fi sustras obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte din mai multe spații comerciale din Germania, în valoare de peste 60.000 de euro.

Tânărul a fost escortat către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava, în vederea predării către autoritățile germane.

Stirea anterioara

Concediu de coșmar pentru un român care a ales ca destinație Insula Thassos, din Grecia

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.