Botoșănean cercetat pentru distrugere reținut după trei luni de la producerea faptei

Botoșănean cercetat pentru distrugere reținut după trei luni de la producerea faptei

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 31 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în luna iulie a.c. ar fi pătruns, fără drept, într-un autovehicul și ar fi distrus elementele din plastic din habitaclu, creând un prejudiciu de 200 de lei. 

Tânărul a fost introdus în Centrul de reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dipună măsuri procedurale.

Stirea anterioara

Avem parte de un nou record negativ. Țara noastră a depășit 4.000 de infectări în numai 24 de ore

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.