Beat și fără permis. Un botoșănean urmărit 4 km de poliţiști s-a proptit cu mașina într-un șanț

Beat și fără permis. Un botoșănean urmărit 4 km de poliţiști s-a proptit cu mașina într-un șanț

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, duminică 28 iunie, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 20 de ani din comuna Ungureni. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 28.06.2020, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Gorbănești, fiind interceptat de către un echipaj de poliție, oprește la semnalul acestora, însă la solicitarea polițiștilor de a înmâna documentele personale și cele ale autovehiculului, conducătorul auto a demarat în trombă. 

S-a procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție pe o distanță de aproximativ 4 kilometri, cand tânărul de la volanul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. 

În această împrejurare, conducătorul auto a părăsit habitaclu și a fugit, fiind prins și imobilizat, în scurt timp, de către polițiștii care au pornit, de asemenea, în urmărirea acestuia. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,43 mg/l în aerul expirat. 

Mai mult de atât, tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care il conducea nu figura ca fiind înmatriculat.  

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Stirea anterioara

O rugăciune importantă care trebuie spusă astăzi de Sfinții Petru și Pavel

Stirea Urmatoare

Încep Rabla Plus și Rabla Clasic! Schimbări semnificative anul acesta. Care este valoarea maximă a mașinii pe care o poți cumpăra

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.