Bătrân din Suceava tâlhărit de colindătorii pe care i-a primit în seara de Ajun

Bătrân din Suceava tâlhărit de colindătorii pe care i-a primit în seara de Ajun

Un bătrân în vârstă de 75 de ani, din comuna suceveană Bălăceana, a fost tâlhărit de un grup de colindători, unul dintre aceştia strângându-l de gât şi furându-i apoi portofelul în care erau 1.300 de lei.

Bătrânul a relatat poliţiştilor că în seara Ajunului Crăciunului la locuinţa sa au venit patru persoane, un bărbat, o femeie şi doi copii, care l-au colindat, iar după ce le-a oferit trei lei dintr-un portmoneu pe care îl avea în mână bărbatul din grupul de colindători l-a strâns de gât cu mâinile.

Bătrânul a scăpat portmoneul din mână, care a fost ridicat de jos de către agresor, după care acesta împreună cu femeia şi cei doi copii au plecat.

În portmoneu erau 1.300 lei, în bancnote de 50 lei, un card bancar, cartea de identitate şi permise de călătorie CFR. Bătrânul a mai spus că i-a recunoscut pe cei doi adulţi ca fiind persoane care au lucrat cu ziua în vara anului 2010 la locuinţa sa.

El nu a putut preciza numele acestora, iar după ce i-au fost prezentate mai multe fotografii acesta i-a recunoscut atât pe bărbat, un tânăr din localitate în vârstă de 24 de ani, cu antecedente penale, cât şi pe femeie.

Poliţiştii au reuşit audierea femeii şi a unuia dintre copii, o fată în vârstă de zece ani, care au declarat că l-au însoţit pe bărbat la locuinţa bătrânului unde l-au colindat împreună cu încă un copil în vârstă de patru ani.

Femeia şi fata au recunoscut că au primit de la bătrân trei lei, dar că au observat cu toţii că acesta avea în portmoneu mai multe bancnote, moment în care bărbatul l-a prins cu mâinile de gât luându-i portmoneul.

Atât femeia, cât şi fata au spus că nu au avut nicio înţelegere prealabilă în ceea ce priveşte furtul banilor bătrânului pe care urmau să-l colinde. Ele au spus că s-au speriat de comportamentul agresiv manifestat de tânăr asupra proprietarului locuinţei şi că au ieşit în fugă din casă pe o stradă alăturată, în timp ce bărbatul a alergat într-o altă direcţie, nemaifiind apoi văzut.

Poliţiştii continuă cercetările pentru prinderea bărbatului şi recuperarea prejudiciului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.