S-a schimbat legea pentru PFA în România. Au dreptul la schimbare de statut după un an
Bărbați din Mileanca și Rădăuți Prut prinși la volan, fără permis
La data de 18 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Mileanca.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme, din luna aprilie a.c.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 18 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul național, DN 24 C, din comuna Rădăuți Prut, un autovehicul condus de un bărbat, de 43 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.