Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție și violare de domiciliu

Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție și violare de domiciliu

La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu  și violare de domiciliu.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 15 iunie 2025 a.c. a pătruns fără drept în locuința mamei sale, din aceeași localitate, încălcând astfel prevederile Ordinului de protecție provizoriu emis de către Poliția Municipiului Botoșani. 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Stirea anterioara

Botoșănean depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Stirea Urmatoare

Galei Laureaților Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul...”, ediția a XLIV-a

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.