Bărbat prins că fuma „iarbă” pe o stradă din Botoșani

Bărbat prins că fuma „iarbă” pe o stradă din Botoșani

Măsurile proactive adoptate pe parcursul săptămânii trecute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au vizat creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, prin suplimentarea efectivelor de ordine publică urmărindu-se identificarea persoanelor care săvârșesc fapte antisociale, dar și a celor care consumă substanțe interzise.

Jandarmii aflați în dispozitivul integrat de ordine și siguranță publică, în cooperare cu polițiștii botoșăneni, precum și patrulele independente de jandarmerie au acționat în special pentru prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională, printr-o prezență activă în zonele aglomerate sau cu risc de producere a acestora.

În situațiile în care s-a impus luarea unor măsuri legale, jandarmii au aplicat aproximativ 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14000 de lei, au constatat două infracțiuni, din care una prevăzută de Legea 143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri, au acordat sprijin polițiștilor la constatarea a șase infracțiuni și au intervenit la 28 de apeluri ale cetățenilor care sesizau situații de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Efectivele de jandarmerie care execută misiuni de pază și protecție instituțională au acordat atenția cuvenită celor 18 obiective din competența inspectoratului, precum și zonelor din apropierea acestora, pentru prevenirea unor eventuale fapte de natură contravențională sau penală.

Duminică seară, un echipaj de jandarmerie a observat, pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, o persoană care la vederea jandarmilor a manifestat un comportament ezitant.

Țigara pe care o fuma s-a dovedit a avea un miros înțepător, specific substanțelor vegetale interzise, iar bărbatul în vârstă de 33 de ani a declarat că ar fi cumpărat țigara în dimineața aceleași zile, de la o persoană necunoscută, care i-a oferit-o contra cost.

Actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite de jandarmi pentru consum de substanțe interzise vor fi înaintate către organele abilitate, pentru continuarea cercetărilor.

Stirea anterioara

Medicii de la Secția Padiatrie, parteneri în cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” - FOTO

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.