Bărbat din Șendriceni, călcat de o mașină, după ce a adormit în mijlocul șoselei

Bărbat din Șendriceni, călcat de o mașină, după ce a adormit în mijlocul șoselei

Un bărbat în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost călcat de un Volkswagen în localitatea Şendriceni.

Sâmbătă seară, în jurul orei 20:00, Toader Macovei din Șendriceni, era întins pe carosabil și din câte se pare dormea, a fost călcat de o mașină condusă de Viorel A. în vârstă de 46 de ani din Dorohoi, care circula regulamentar, scrie stiribotosani.ro

Bărbatul întins pe carosabil a decedat pe loc, cadrele medicale de pe ambulanță sosite la fața locului constatând decesul. Cadavrul a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală și după efectuarea necropsiei se va stabili dacă victima era sub influența băuturilor alcoolice.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.