Bărbat din Botoșani reţinut pentru înşelăciune şi uz de fals

Bărbat din Botoșani reţinut pentru înşelăciune şi uz de fals

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au identificat, miercuri 5 septembrie, un bărbat de 29 de ani din municipiul Botoşani, acesta fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracţiuni de falsuri în înscrisuri.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în luna martie a acestui an bărbatul s-a prezentat la sediul unui magazin care comercializează produse electronice, cu intenţia de a achiziţiona un telefon mobil.

Achiziţia a fost efectuată printr-un credit obţinut la o instituţie financiară care deţine un punct de lucru în incinta magazinului respectiv, ocazie cu care a prezentat o carte de identitate ce avea înscrise datele unei alte persoane, falsificând fotografia titularului şi adresa de domiciliu.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, pe numele său fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

În cauză se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.

Stirea anterioara

Tânăr din Dorohoi condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.