Autoturism staționat pe banda de circulație de pe strada Spiru Haret din Dorohoi. Vezi ce surpriză au avut polițiștii!

Autoturism staționat pe banda de circulație de pe strada Spiru Haret din Dorohoi. Vezi ce surpriză au avut polițiștii!

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi - Biroul de Ordine Publică au depistat vineri, 24 februarie 2023, ora 01.10, pe strada Spiru Haret, din municipiul Dorohoi, un autoturism care staționa pe banda de circulație.

După legitimarea conducătorului auto și verificarea în baza de date s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Întrucât emana halena alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, lucru pe care l-a refuzat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Stirea anterioara

Frunzele de dafin ajută la scăderea glicemiei și a colesterolului

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.