Autori ai mai multor furturi au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată

Autori ai mai multor furturi au fost prezentaţi în faţa instanţei de judecată

Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale privind pe D. MIHAI de 34 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat,  C. MIHAI ALIN de 23 de ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat   şi   tentativă la furt calificat,  G. ROBERT DANIEL de 18 ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de  furt calificat   şi  tâlhărie, P. DRAGOŞ de 23 de ani sub aspectul comiterii infracţiunilor de  furt calificat  şi complicitate la furt calificat,  S. CRISTINEL de 18 ani sub aspectul comiterii infracţiunii de  furt calificat, Ţ. RĂZVAN GEORGE  de 20 de ani sub aspectul comiterii unei infracţiuni de complicitate la furt calificat, toţi din municipiul Botoşani. În urma probatoriului administrat de către poliţişti s-a stabilit că aceştia sunt autorii a mai multor furturi din societăţi comerciale sau locuinţe de pe raza municipiului Botoşani săvârşite în cursul lunilor februarie-martie 2011.

Faţă de învinuiţii D. Mihai, G. Robert Daniel,  S. Cristinel şi C. Mihai Alin, s-a dispus măsura procesuală a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 05.04.2011, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării faţă de aceştia a măsurii procesuale a arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile.

P. Dragoş se sustrage urmăririi penale, iar Ţ. Răzvan George este cercetat în stare de libertate.

D. Mihai, C. Mihai Alin, P. Dragoş şi G. Robert Daniel mai sunt cercetaţi de către Poliţia Mun. Suceava, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de furt calificat (o platformă şi o remorcă auto), fapte comise pe raza Mun. Suceava în noaptea de 27/28.03.2011.

În data de 06.04.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale  faţă de inculpaţii  D. MIHAI, G. ROBERT DANIEL, S. CRISTINEL şi C. MIHAI ALIN şi învinuiţii T. RĂZVAN GEORGE şi P. DRAGOŞ.

Deasemenea, Parchetul a admis propunerea lucrătorilor de poliţie, a pus în mişcare acţiunea penală şi a sesizat Judecătoria Botoşani cu propunere de luare faţă de inculpaţii D. MIHAI, G. ROBERT DANIEL, S. CRISTINEL şi C. MIHAI ALIN a măsurii arestării preventive.

Judecătoria Botoşani a admis propunerea doar faţă de inculpatul G. ROBERT DANIEL, care a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29  de zile, fiind depus în arestul IPJ Botoşani. Cu privire la inculpaţii S. CRISTINEL şi C. MIHAI ALIN, Judecătoria Botoşani  a luat măsura procesuală a obligării de a nu părăsi localitatea.

Cu privire la propunerea de arestare preventivă a inculpatului D. Mihai, Judecătoria Botoşani a disjuns cauza pentru data de 07.04.2011, ora 11.00.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.