Aproximativ 8.000 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră - FOTO

Aproximativ 8.000 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră - FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat cinci persoane care încercau să introducă ilegal în ţară, peste râul Prut, 7.970 pachete ţigări de contrabandă.

Poliţiştii de frontieră au constatat faptul două dintre persoane au mai fost depistate încercând să introducă ilegal în România țigarete de contrabandă, una în data de 14 septembrie 2014, cea de a doua în data de 05 februarie a.c..

În data de 14 februarie a.c., pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, în jurul orei 21.15, poliţişti de frontieră din cadrul sectorului au observat pe direcţia localităţii de frontieră Ungheni, în apropierea malului românesc al râului Prut către interiorul ţării, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor. În urma cercetărilor s-a constatat că acestea sunt cetăţenii români T.B., C.C., A.C., I.C. şi N.C., cu vârste cuprinse între 22 şi 32 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Iaşi. În urma verificărilor lucrătorii au constat faptul că doi dintre bărbaţi au mai fost depistaţi încercând să introducă ilegal în România țigarete de contrabandă, în data de 14 septembrie 2014, respectiv în data de 05 februarie a.c..

În coletele descoperite erau 7.970 pachete ţigări marca Plugarul, în valoare de aproximativ 70.786 lei.

A fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor în vederea confiscării şi a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infrcaţiunii de contrabandă. Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi depistării tuturor persoanelor implicate.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.