Aproximativ 6.000 de ţigarete descoperite în bara de protecţie faţă şi în podeaua unor autoturisme - FOTO

Aproximativ 6.000 de ţigarete descoperite în bara de protecţie faţă şi în podeaua unor autoturisme - FOTO

Poliţişti de frontieră gălăţeni împreună cu inspectori vamali au descoperit, cu ajutorul câinelui poliţist Tazaca, aproximativ 6.000 de ţigarete ascunse în bara de protecţie faţă a unui autoturism şi în podeaua altuia.

În ambele cazuri, conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei.

Astăzi, 21 iulie, în jurul orei 05.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul moldovean Afanasii C., în vârstă de 57 ani, conducând un autoturism marca Renault, înmatriculat în România.

În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în podeaua autoturismului, 4.240 de ţigarete marca Ashima, de provenienţă Duty free.

În data de 20 iulie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de intrare în ţară, Mihail P. cu dublă cetăţenie româno-moldovenească, în vârstă de 49 ani, conducând un autoturism marca Volskwagen, înmatriculat în Bulgaria.

Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţişti de frontieră au solicitat  inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.

Pe timpul controlului de frontieră, câinele de serviciu Tazaca, specializat în detectarea tutunului, a simţit prezenţa mirosului specific, semnalând acest fapt poliţistului de frontieră.

Astfel, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în bara de protectie a autoturismului, 1.760 de ţigarete, marca Ritm Classic, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 2.944 lei, în vederea confiscării, iar bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.