Aproximativ 22.000 pachete cu ţigări de contrabandă disimulate într-o autoutilitară

Aproximativ 22.000 pachete cu ţigări de contrabandă disimulate într-o autoutilitară

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ieri, ascunse într-o autoutilitară, aproximativ 22.000 pachete cu ţigări de contrabandă, care urmau să fie comercializate ilegal in Bucureşti.

Sâmbătă dimineaţă, în jurul orelor 05.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.T.P.F. Botoşani, aflat în misiune de prevenire şi combatere a traficului ilicit cu ţigări in zona de competenta, a observat un autoturism marca Hyunday Getz şi o autoutilitară marca Mercedes Sprinter, înmatriculate în Bucureşti, care se deplasau pe comunicaţia Truşeşti - Botoşani.

Poliţiştii de frontieră au oprit pentru verificări primul autoturism, moment în care, şoferul autoutilitarei a întors şi a încercat să scape de control. Poliţiştii de frontieră au plecat în urmărirea autovehiculului, şoferul acestuia abandonând maşina la marginea unei păduri. La scurt timp, bărbatul a fost depistat şi reţinut, iar în autoutilitară s-au descoperit mai multe colete cu ţigări, disimulate într-un compartiment special amenajat în partea din faţă a vehiculului, astfel încât la prima vedere autoutilitara părea a fi goală.

Cele două autoturisme, împreună cu ocupanţii acestora, au fost conduse la sediul S.T.P.F. Botoşani, unde în urma cercetărilor, s-a constatat că primul autoturism oprit în trafic avea rolul de a asigura traseul, în scopul evitării unui control al autorităţilor, iar cel de-al doilea era încărcat cu 21.830 pachete de ţigări, marca Doina, cu timbru de acciză R. Moldova, în valoare totală de 203.000 lei.

În autoturismul care asigura traseul se aflau trei bărbaţi, cetăţeni români, cu vârste între 23 şi 46 de ani, iar la volanul autoutilitarei se afla Daniel G., cetăţean român, de 28 de ani, care a declarat poliţiştilor de frontieră că întreaga cantitate de ţigări urma să fie comercializată în pieţele din capitală.

Pe numele celor patru bărbaţi, toţi cu domiciliul în Bucureşti, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă, întreaga cantitate de ţigări, precum şi autoutilitara, în valoare de aproximativ 18.000 lei, fiind indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor. Şoferul autoutilitarei, Daniel G., a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.