Apartament incendiat de fiul proprietarei

Apartament incendiat de fiul proprietarei

Panică într-un bloc de pe strada Aleea Parcul Tineretului din municipiul Botoşani, astăzi dimineaţă, după ce dintr-un apartament, situat la etajul IV, ieşea fum. Pompierii au fost sesizaţi despre producerea incendiului puţin înainte de ora 10.00, de fiul proprietarei, care susţinea că a dat foc la mai multe bunuri din dormitor. La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, pe geamurile apartamentului ieşea un fum negru, înecăcios, semn al arderii incomplete.

Acelaşi fum înecăcios era şi pe casa scării, la nivelul tuturor etajelor. În timp ce o parte dintre pompieri acţionau pentru stingerea incendiului, ceilalţi au intervenit pentru a evacua fumul de pe casa scării. Incendiul a fost stins în mai puţin de 30 de minute, valoarea pagubelor fiind limitată la cca. 1500 lei. Flăcările au distrus mobilierul din încăperea incendiată, două covoare şi un geam. Din cauza fumului s-a degradat zugrăveala din apartament, dar şi dintr-o locuinţa vecină.

Prin intervenţia promptă a pompierilor au fost salvate bunuri în valoare de  200.000 lei. Cazul a fost preluat de poliţişti care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incendiul.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.