Administratorul unei societăți din Botoșani cercetat penal infractiuni economice

Administratorul unei societăți din Botoșani cercetat penal infractiuni economice

La propunerea poliţiştilor din cadrul Serviciului de investigare a fraudelor,  Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale faţă de C. Florin, de 29 ani,  din Botoşani,  administrator la o societate comercială, pentru săvârşirea următoarelor  infracţiuni:

- evaziune fiscală, constând în faptul că, în perioada august 2008–februarie 2012, prin evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 93.794 lei reprezentând TVA;

-evaziune fiscală, constând în faptul că, în aceeaşi perioadă, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a veniturilor realizate a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 813.829 lei din care 696.180 lei TVA şi 117.649 lei impozit pe profit;

Pentru neplata la termen a acestor obligaţii fiscale reprezentantul societăţii datorează bugetului de stat accesorii în cuantum de 270.123 lei.

- reţinerea şi nevãrsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, constând în aceea că în calitatea sus menţionată, în aceeaşi perioada  a reținut de la angajaţi și nu a virat în termenul prevăzut de lege obligațiile fiscale cu stopaj la sursă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 102.798 lei din care 81.136 lei obligaţii din stopaj la sursă, iar diferenţa reprezintă majorări datorate întârzierii plăţii.

Din prejudiciul total cauzat bugetului de stat, în cuantum de 1.186.750 lei, a fost recuperată până în prezent suma de 745.106 lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.