Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Darabani
La data de 22 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică și rutieră, pe raza orașului Darabani, precum şi a comunelor limitrofe.
Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 08:00–11:00, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și controlate 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice.
Totodată, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.